Știința upgradată! Oltchim este pe urmele primei echipe din România care a câștigat trofeul Ligii Campionilor, în 1961

Știința upgradată! Oltchim este pe urmele primei echipe din România care a câștigat trofeul Ligii Campionilor, în 1961
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim este cu un pas în finala Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 35-31 în manșa tur a semifinalei cu Gyor. Dacă punem la socoteală și finala disputată în 2010, se poate spune că Vâlcea a impus handbalul feminin la cotele cele mai înalte în Europa, la nivel de cluburi, așa cum România a mai făcut-o doar la începutul anilor ’60 prin Știința București și Rapid. Atunci, cele două cluburi bucureștene au și câștigat trofeele.

În 1961, Știința București aducea pentru prima dată Liga Campionilor în România, după o dublă victorie cu Dinamo Praga, 8-1 (în tur, la București) și 5-4 în Cehoslovacia. La 51 de ani distanță, Oltchim a învins Gyor în semifinale cu 35-31(!). Adică, însumat, golurile înscrise în finala din ’61 nu ajung nici la jumătate din câte s-au dat duminica trecută, la Vâlcea. Diferența este explicată de Constantin Pilică Popescu, antrenorul care se afla la timona echipei feminine ce avea să câștige primul trofeu major în Europa. „Lozinca «apărarea decide totul», era reală și atunci. Numai că prin anii ’60 nu exista regula jocului pasiv, un atac putea să țină și două minute. Arbitrii îți mai luau mingea doar dacă o aruncai înapoi spre portar. Apoi, repriza era de 20 de minute, astfel că atacurile erau mult mai puține decât acum, 10-11 pe repriză. În prezent sunt 32-34 de atacuri, care influențează foarte mult și antrenamentele”.

Huțupan și Nagy, stâlpii echipelor

Între Știința București 1961 și Oltchimul din zilele noastre sunt multe coincidențe, continuă să povestească Pilică Popescu: „90 la sută din echipa de atunci juca și la națională. Omogenitatea era perfectă, așa cum este și la Oltchim în prezent, care, deși au mai adus în ultimele două sezoane și fete de afară, majoritatea evoluează împreună de ani buni la Vâlcea”. O altă asemănare izbitoare între cele două echipe se poate sesiza la nivelul porții, Luminița Huțupan-Dinu fiind cel puțin la același nivel cu Irina Nagy Klimovschi (foto mic), cel mai bun goalkeeper al lumii la vremea respectivă, cu trei titluri de campioană mondială (1956, 1960 și 1962) și două Cupe ale Campionilor Europeni, cu Știința (1961) și cu Rapid (1964). „În 1960-1961, în cantonamente și deplasări, am stat cu Irina în cameră și m-a impresionat conștiinciozitatea și atenția cu care se pregătea. Respecta cu strictețe programul zilnic de odihnă, alimentație și refacere, căutând să fie mereu în cea mai bună formă. La antrenamente cerea să facă mai mult, după zeci și zeci de plonjoane în groapa cu nisip sau de bombardamente cu mingea praștie, pe care le făcea cu încrâncenare, fără rabat. Parcă o aud și acum spunând, într-o română adaptată: «Dom’ profesor, mai face zece!»”, a povestit Ecaterina „Dida” Ionescu, rezerva Irinei Nagy la Știința București.

Trofeul avea 28 de kilograme

Trofeul Ligii Campionilor era în anii ’60 la fel de râvnit ca și în ziua de azi. „Înainte de meci am văzut Cupa, era imensă, avea 80 de centimetri și 28 de kilograme. Cum să ridic eu așa ceva deasupra capului? Eram sigure că vom câștiga trofeul, mai ales că în manșa tur, de la București, le bătusem pe adversarele noastre de la Dinamo Praga cu 8-1. Fetele râdeau și m-au văzut că mă schimbasem un pic la față, însă organizatorii, cei care se învârteau pe-acolo, aveau să mă liniștească, spunându-mi că învingătoarea va primi o copie a acestei adevărate statuete, de numai șapte kilograme, confecționată din cel mai bun cristal de Bohemia. M-am liniștit. Am învins și în meciul doi, scor 5-4, și am adus valorosul trofeu acasă”, a rememorat Iozefina Ștefănescu, căpitanul din acea vreme al echipei Știința București. Trofeul a rămas la fel de impresionant și în ziua de azi, iar Oltchim a și jucat cu el pe masă, la București, în 2010. Nu l-a ridicat însă deasupra capului, dar a rămas că într-o zi va pune mâna pe el, lucru care s-ar putea chiar peste aproximativ o lună. Prima condiție? Calificare, mâine, la Veszprem, unde Oltchim pornește cu un avantaj de patru goluri.

Finale feminine de Liga Campionilor cu echipe românești
1961 Știința București câștigătoare
1964 Rapid București câștigătoare
1973
Universitatea Timișoara finalistă
1986
Știința Bacău finalistă
2010 Oltchim finalistă

Știința București a fost reînființată după 34 de ani!

Dispărută din peisajul handbalului românesc în 1977, Știința București a a fost reînființată la începutului sezonului 2011-2012. În vremuri de criză, Politehnica bucureșteană a găsit puterea să reînvie handbalul studențesc, înscriind în Divizia A două formații, atât la feminin (antrenoare Claudia Maria Iancu), cât și la masculin (tehnician Lucian Gyulai). „Este ca un vis, din care nu vreau să mă trezesc! Faptul că antrenez o echipă cu așa mare tradiție, este o onoare pentru mine. Am acceptat imediat oferta de a prelua Știința București, chiar dacă știam că va fi greu să reînnodăm firul performanțelor. Ținta noastră, pe termen scurt, este să coagulăm o echipă. Știm că performanța mai mare necesită fonduri în plus, iar noi sperăm că sponsorii să ne fie alături, să ne sprijine. Universitatea Știința București a făcut primul pas și nu mai poate da înapoi”, spune Claudia Maria Iancu.

Articol scris de Ionel Pană

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană cu 12 titluri mondiale în palmares
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB:
Ionuţ Luţu a absolvit! Ce funcţie va ocupa oficial la FCSB: "Da, va activa, absolut"
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
Cum arată casa din Câmpulung Muscel a Elenei Lasconi. Candidata la prezidențiale și-a visat căminul încă din copilărie
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
ȘOC! Văru Săndel, prietenul lui Silviu Prigoană, aruncă BOMBA despre averea milionarului MORT
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Care sunt reperele financiare importante în viață și cum reducem diferența dintre ce ne dorim și ceea ce avem
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Anunţul incredibil făcut de Nicolae Stanciu, după ce a fost acuzat că i-a făcut campanie lui Călin Georgescu
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri 😲
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Decizia CCR. Călin Georgescu, scos din schemă: Vor să interzică dreptul poporului!
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Proiectul PLAYSOCIAL, aprobat de Comisia Europeană: Sport pentru incluziune socială
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×